Exista o teorie care spune ca fiecare dintre noi suntem doar parti ale universului care experimenteaza si care ajung la intelegerea de sine prin intermediul vietii.
Daca universul se afla in fiecare dintre noi, atunci poate contactul vizual nu este nimic altceva decat incercarea universului din mine de a se reconecta cu universul din tine. Poate suntem “vechi prieteni”. Cine stie? Dar, ceea ce stim cu adevarat este ca, atunci cand impartasim astfel de momente cu persoana potrivita, se pot crea sentimente de o intensitate uimitoare, care ne lasa fara cuvinte si astfel, ne gasim in imposibilitatea de a descrie ceva ce este de nedescris.
Cu totii suntem conectati unul cu celalalt…
Acceptand ca fiecare dintre noi suntem o parte a universului si ca universul se afla in noi, atunci vom incepe sa realizam ca totul este conectat. Cuvantul “conexiune” capata astfel o semnificatie mult mai profunda pentru noi si cand realizam cat de importanta este aceasta conexiunie atunci cand reflectam asupra aspectelor vietii noastre. Contactul vizual este atat de puternic pentru ca ne aminteste cine suntem cu adevarat si pentru ca ne ajuta sa ne simtim mult mai siguri in ceea ce priveste scopul vietii noastre.
Contactul vizual este o forma de conexiune…
Tot ceea ce facem, alegerile pe care le facem si cine alegem sa fim ne afecteaza intr-o foarte mare masura nivelul de satisfactie personala si nivelul de fericire. Acest nivel de fericire este direct conectat la cantitatea de conexiune pe care o simtim cu alegerile pe care le facem in viata. Devenim nemultumiti de alegerile noastre atunci cand acestea sunt conduse de rationalizari si nu de acel sentiment fundamental de conexiune.
Ce ne desparte?
In cazul in care contactul vizual este un mijloc prin care viata ne arata conexiunea dintre noi, atunci ce a fost creat pentru a ne separa? Eu cred ca este vorba de o iluzie pe care am creat-o pentru noi insine cu scopul de a ne convinge sa credem ca aceasta este realitatea noastra finala.