Exista o singura modalitate prin care ne putem vindeca ranile interioare si prin care putem inceta sa le decojim iar si iar, iar aceasta este iertarea. Indiferent cat de grava ni s-ar parea noua greseala celui ce ne-a ranit este necesar sa iertam. Este necesar sa iertam, in special acele persoane care nu merita sa fie iertate, nu de dragul lor, ci de dragul nostru, pentru a nu mai fi nevoiti sa suferim iar si iar de fiecare data atunci cand ne gandim la persoana sau la evenimentul respectiv care ne-a creat supararea. In plus, este foarte important sa intelegem ca nu noi suntem in masura sa ii judecam pe ceilalti.
Iertarea este un remediul magic, pe care il regasim in toate traditiile importante ale lumii, care ne poate vindeca cu o rapiditate uimitoare sufletul, trupul si mintea. Cu toate acestea, pentru ca iertarea sa aiba aceasta putere magica despre care va vorbim este important ca aceasta sa fie totala, sa provina din profunzimea sufletului. Probabil te intrebi „De unde stiu cand am iertat din profunzimea sufletului?”. Ei bine, atunci cand iertam din profunzimea sufletului nostru, oricat de multe efoturi am face sa ne reamintim cauza supararii, nu mai putem sa o facem, pentru ca aceasta a disparut sau nu mai poarta cu ea povara emotionala pe care obisnuia sa o poarte.
Iertarea este o practica si de aceea, ea trebuie sa fie exersata, in ciuda dificultatilor pe care le intampinam la inceput. Noi, oamenii, nu reactionam fata de evenimente, ci fata de propria noastra perceptie asupra evenimentelor respective. In cazul in care este ceva ce ar trebui sa fie corectat, atunci acest „ceva” este reprezentat de propriile erori ale gandirii noastre. Einstein era de parere ca „o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gandire care a generat-o”. In acest caz interpretarea este una simpla. Tot ceea ce trebuie sa facem este sa constientizam problema pe care o simtim la nivel fizic, mental, emotional si apoi, purificand tiparele de gandire care au atras problema respectiva si printr-o atitudine de cainta si iertarea, ca prin farmec, problema va disparea ca si cand nu a existat niciodata.
Cu timpul va deveni o obişnuinţă şi în cele din urmă ne vom putea ierta şi pe noi înşine pentru toate rănile şi otrava pe care le-am creat. Iertarea de sine duce la acceptarea de sine şi apoi la iubirea de sine. Iertarea ne ajută să ne eliberăm de trăirile negative şi să ne ridicăm pe un alt nivel de conştiinţă.
Iertarea este o artă prin care ne folosim talentul de a avea o viaţă mai bună. Este o cale pe care trebuie să călătorim mereu şi mereu, pentru a ne menţine fericirea. Deseori, credem că iertarea este spre beneficial persoanei care ne-a rănit. Dar nu este aşa. Iertarea lucrează pentru binele celui care iartă. Iertarea pare chiar mai dificilă atunci când cel care loveşte nici măcar nu-şi cere iertare, sau atunci când nu-şi dă seama că te-a rănit. Iertarea pare imposibilă atunci când distanţa fizică sau emoţională face ca reconcilierea să pară de neatens. Atunci când rana este atât de adâncă încât să-ţi afecteze întreaga viaţă, iertarea cere un curaj enorm.
A nu ierta înseamnă a fi prizonierul trecutului, al unor vechi plângeri, care nu permit vieţii să meargă înainte cu ceva nou. A nu ierta înseamnă a te supune controlului pe care îl exercită altul asupra ta, a te bloca într-o secvenţă de acţiune-reacţiune, de supărare-răzbunare, într-o încleştare din ce în ce mai puternică, în care prezentul ar fi veşnic depăşit şi devorat de trecut. Iertarea îl eliberează pe cel care iartă de fantasmele trecutului. Iertarea nu este o atitudine bruscă, profundă, rapidă. Aşa cum o rană nu se vindecă doar dacă ai pus un bandaj pe ea, nici iertarea nu se petrece în momentul unei regăsiri pline de lacrimi. Iertarea este o călătorie, un process complex.
De aceea trebuie să învăţăm să fim răbdători şi perseverenţi când mergem pe drumul iertării, având ferm în minte capătul călătoriei, pacea şi libertatea interioară. Să-l ierţi pe cel care îţi este potrivnic pare imposibil de realizat. Dar dacă înveţi să-l ierţi, apoi iubirea vine de la sine şi îţi umple inima. Să ierţi şi să iubeşti fiecare fiinţă este, cu adevărat, o forţă tainică dumnezeiască. Iertarea şi iubirea sunt nedespărţite. Pentru a o găsi cu adevărat trebuie să o căutăm în inimă, nu în minte. Conştientizând că mai presus de noi este o Voinţă care a creat şi menţine totul, atunci voinţa de a ierta este, de fapt, voinţa de a te abandona în faţa Voinţei Divine.
Aceasta este ceea ce face conştientul, să se căiască şi să ceară iertare. Restul este treaba subconştientului, el este armonizatorul, vindecătorul. Trăirile să fie autentice, iar cererea de iertare să fie pe deplin sinceră. Consecinţa imediată este un sentiment de iubire, iar acesta este semnul clar că vindecarea a început cu adevărat. Subconştientul este receptiv la sinceritate, ignorând formulările savante. Dacă nivelul nostru de conştiinţă se modifică, se vor modifica rapid circumstanţele exterioare, iar nivelul de conştiinţă poate creşte semnificativ dacă ne asumăm responsabilitatea pentru tot ceea ce ni se petrece.
Vindecarea şi transformarea încep cu asumarea responsabilităţilor, adică să accepţi faptul că tu însuţi eşti creatorul a ceea ce trăieşti şi experimentezi şi nimeni altcineva. Accesul la miracol, şi implicit, la subconştient este posibil atunci când vom putea privi lumea prin ochii unui copil. Este vorba să ne redescoperim inocenţa şi nicidecum să cultivăm infantilismul. Inocenţa ne va readuce stările în care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem obsedaţi de cîştigul personal. Atunci viaţa noastră se poate schimba radical, vom redobândi bucuria de a trăi, devenim mai creativi, mai inventivi, ne vom adapta mai suplu şi mai rapid la schimbări, se va îmbunătăţi calitatea relaţiilor noastre, vom fi strălucitori.
Iertarea ne revelează sufletul care se ascunde dincolo de inima rănită. Iertarea implică examinarea lucidă şi detaşată a suferinţei sau a rănii din toate punctele de vedere, aceasta fiind vindecată complet, prin intermediul energiei subtile a iertării, care face să apară efecte simultane la nivelul sufletului.
Ca să putem ierta, trebuie să atragem în universal nostru lăuntric, prin invocare, energia subtilă a iertării. Energia subtilă a iertării ne va induce o stare de uşurare şi de purificare interioară, o stare de detaşare care ne va arăta faptul că am reuşit în anihilarea cu succes a supărării şi iertarea a fost dusă la bun sfârşit.
Iertarea va atrage după sine iertare în baza fenomenului ocult al rezonanţei. Graţia iertării va elibera fiinţa de sentimental vinovăţiei, elimină amărăciunea, suferinţa şi tensiunile instaurate în lipsa iertării. Iertarea dusă la bun sfârşit, cu ajutorul energiei subtile a iertării, îl prezintă pe cel iertat într-o lumină nouă, care este lumina cea tainică a iubirii şi nu cea a judecăţii. Atunci când nu iertăm o fiinţă care ne-a greşit, starea de chin şi de suferinţă va rămâne în universal nostru lăuntric şi va alimenta prin rezonanţă acea suferinţă până când energia iertării va anihila suferinţa, făcând-o să dispară pentru totdeauna. În timp ce judecata contractă sufletul şi-l supune unor suferinţe fără de sfârşit, iertarea îl linişteşte şi-i permite să se expansioneze în nemărginirea iubirii.