Originea bolilor – O veche legenda a indienilor Cherokee

1787

Astfel, ursii au decis sa-si faca propriile lor arcuri, cu ajutorul carora sa-i omoare pe oameni. Au luat lemnul de salcam si unul dintre ursi s-a sacrificat pentru a obtine materialul necesar pentru coarda arcului. Atunci cand au terminat realizarea arcului si a sagetilor, unul dintre ursi s-a pregatit sa traga. Putea trage de sageata, dar eliberarea sa era problema. Ghearele sale lungi il impiedicau sa faca asta. Ceilalti ursi, gandidu-se o clipa, au strigat “Stai, stai. Ceva trebuie sa facem. Iti vom taia ghearele.”

Dupa ce i-au taiat ghearele, el putea sa traga cu arcul la fel de bine ca un om. “Oamenii au incurcat-o!”, au spus toti in cor. “Ii vom vana, asa cum ne-au vanat si ei pe noi! Tot ceea ce trebuie sa facem este sa ne taiem ghearele.”

“Stai!”, a spus Marele Urs Alb. “Cum reusim noi, ursii, sa ne procuram hrana? Catarandu-ne prin copaci dupa miere, cautand in crapaturile bustenilor putreziti si prinzand peste. Cum facem toate acele lucruri? Cu ghearele noastre lungi.”

Ursii au inteles ca daca isi vor taia ghearele vor muri de foame. Ideea de a-i ucide pe oameni cu arcuri si cu sageti a fost eliminata si nu au mai gasit o alta solutie.

Toate celelalte animale si insecte s-au reunit intr-un consiliu comun pentru a discuta aceasta problema. Omida a prezidat consiliul. La urma urmei, ceilalti prieteni ai sai au fost cei care au suferit cel mai mult in urma actiunilor omului. Animalele si insectele s-au asezat intr-un cerc si fiecaruia i s-a acordat oportunitatea de a lua cuvantul. Broasca a spus “Trebuie sa facem ceva. Acesti oameni ma dispretuiesc. Ei intotdeauna arunca cu lucruri in mine si cred ca sunt urata.”

Una dintre micile pasari aflate la consiliu s-a ridicat si a spus “Desi sunt prea mica pentru a le oferi oamenilor indeajuns de multa carne, baietii lor mici imi ucid rudele si le prajesc deasupra focului pana cand penele si picoarele sunt arse.”